A trecut...

• Sunt persoane care te atrag cum le vezi si de care ai vrea sa te apropii fara sa eziti.
• Sunt persoane cu care dezvolti o frumoasa legatura de prietenie si sunt persoane pe care vrei sa le eviti cu orice pret.
• Sunt oameni care raman parte din tine chiar daca povestea voastra s-a incheiat si in fata carora stii ca ai ceda in orice clipa si cu orice pret si sunt oameni care orice ar  face nu reusesc sa-ti trezeasca dorinta.
• Dar dincolo de toti, sunt acei oameni dragi  pe care nu-i stii de ieri de azi si cu care dezvolti din senin o legatura la care nu te-ai fi gandit nici in cele mai traznite vise.
• Oameni care intr-un fel sau altul au fost mereu acolo- te-au ascultat, te-au sprijinit si te-au certat, astepand cuminti ziua in care sa-ti dea lumea peste cap.
• Acei oameni care mereu au stiut ca vei fi “a lor” si care acum, s-au hotarat sa ia ce le apartine.
• Persoane despre care stii ca nu vor renunta pana nu vei ceda.
• Oameni care brusc, te fac sa cazi prada indoielii.
• Te intrebi de ce tu? de ce acum? cum s-a ajuns aici, dar mai ales de aici incotro?
• Si ingheti in loc. Ai vrea sa fugi dar nu ai cum, ai vrea sa ignori, dar este prea tarziu.
• Inapoi n-ai cum sa te ascunzi, iar inainte refuzi sa mergi.
• Esti coplesit de gesturi si cazi prada hotararii si determinarii lor.
• Te pierzi pe tine si asisti la propria dezarmare.
• Observi neputincios cum zidul cade strat cu strat, aidoma unei cepe curatata de cel mai abil bucatar.
• Cu fiecare folie smulsa te zgudui din temelii si te simti expusa.
• Vulnerabilitatea te doare si simti cum ceva in tine se strange.
• Te simti mic si totusi duci lupta mai departe.
• Stii ca in cele din urma vei ceda, dar speri sa amani momentul.
• Te simti bine in compania lor, dar ti-e imposibil sa faci urmatorul pas.
• N-ai vrea sa te lasi lovita si ceva in tine te tine inca in garda.
• Poti sa mai duci si esti hotarata sa te impotrivesti pana la cea din ultima suflare.
• Cand vei cadea rapusa de atata oboseala.
• Si-atunci iti va ramane doar speranta…
• Speranta ca timpul va cantari o clipa.
• Ca lovitura nu te va desfiinta definitiv.
• Ca odata depasita clipa, te vei ridica si vei reusi sa construiesti din nou, bucata cu bucata, zidul daramat cu atata iscusinta.

Am iubit candva, un soare inselator. Un barbat care mi-a promis iubire si mi-a aratat nori.M-am uitat cu lupa in suflet si mi-am dat seama ca anii au curs peste mine fara sa-mi vindece nesiguranta, incertitudinile. Nevoia de dragoste m-a purtat pe brate prin alte suflete coplesite la randul lor de amaraciune, tristete, disperare sau incertitudine. Nu m-am simtit niciodat indreptatita la fericire. Si poate din cauza asta nu am primit-o decat foarte rar si atunci dureros, amagitor.Anii au trecut , vietile au trecut la fel ca si povestile.Mi-am cladit si demolat inceputuri -care nu trebuiau nicodata sa se construiasca. Mi-am vindecat insa sufletul in goana spre fericire, prin uitare. Singurul asezamant care dureaza veacurilor risipite, singurul asezamant ce nu poate fi schimbat este uitarea. Noi nu ne schimbam. Uitam. Dar  fiecare femeie cu povestea ei...


Cel mai de preț bun al meu este sufletul . O cutie infinită plină de sentimente .. încredere și nesiguranță , tristețe și bucurie , melancolie , ură și iubire . Toate balansând-se în jurul acțiunilor și al tăriei mele . Oare câte încercări și înfrângeri poate suporta inima ? A mea multe . Rănită , ruptă-n mii de bucăți pierdute-n marea vieții toate , încă supraviețuiește . Și iubește , și urăște și simte orice lucru la intensitate maximă . TU , om bun , ai grijă de ea . Nu-mi răni inima înainte să ți-o dăruiesc , nu o sparge-n o mie de bucăți pentru ca mai apoi să-alegri două vieți să le găsești , să le lipești și iar să le iubești și rănești din nou și din nou și din nou până nu mai rămâne decât amintirea …